Next level pentru vaci
* Cu riscul de a mă repeta, le cer insistent politicienilor care vor să devină parlamentari să-şi scoată autostrăzile din lista de promisiuni. N-are rost, două avem (sau una şi jumătate) în România şi ne lovim ca proştii, câte şaptesprezece... Tot mai bune ar fi nişte blacheuri pentru talpa ţării.
* Un individ care reprezintă marea companie sud-coreeană de telefoane şi alte nebunii (n-are nevoie de reclamă şi în acest colţ de pagină) a declarat că nu privata din fundul curţii ar fi problema ţâncului din mediul rural, ci faptul că în casă, lângă sobă, nu-l aşteaptă tableta. Bravo, paradigmaticule! Carevasăzică, nici vaca din bătătură nu-i în regulă, că nu s-a updatat – tot coceni înfulecă, n-a trecut la next level, să i se deblocheze hrana virtuală.
* Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat la patru ani de pârnaie cu executare. Are deja două nopţi la răcoare, începe să prindă experienţă. Întrebat la îmbarcare dacă se teme de temniţă, cel supranumit Bursucul a răbufnit – „Mi-e frică pentru soarta României, nu de închisoare!” Mai rar aşa oameni sufletişti, sunt pe cale de dispariţie. Pe pariu că nu-l vom mai vedea o perioadă...
* Conform agenţiilor de presă, soţul doamnei Bianca Drăguşanu a intrat în politică. E vorba de acel domn care prezenta rubrica meteo la Pro TV. Bianca încă se abţine. Polul de normalitate s-a mutat de peste Atlantic în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Puţine, tu nici nu ştii cât de mic începi să fii!
* Brigitte Sfăt s-a ales cu un cadou după aventurile tovarăşului său de viaţă, Nasty, fost număr 1 în tenisul mondial. Femeia, trecută de 40 de ani, s-a trezit cu ditamai boala venerică, ceea ce nu poate fi chiar de ici-colea. Parcă nici Moş Crăciun nu mai are tragere de inimă să vină pe acest final de an. Se poate lua.
* Femeile din toată lumea, poate şi Brigitte, au motive serioase de a suspina. Ricky Martin, cântăreţ celebru şi mascul de revistă, s-a logodit cu iubitul său. Adică, are jumătate de cununie, cum ar veni. Yupiii!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.