Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Venirea lui Antigel

* Dacă te gândeşti să-i scrii lui Moş Nicolae, ar trebui să iei în calcul că şi în acea noapte magică ne vom afla în campanie electorală. Aşadar, e posibil să găsim în ghetuţe pliante, pixuri, ulei şi zahăr. În mediul rural, se aude, premiile tradiţionale n-au fost încă interzise – dacă mergi la vot şi pui ştampila într-un fel anume, te-ai scos pentru o săptămână de prăjeli şi prăjituri.

* Meteorologii se minunează că anul acesta ne-am trezit cu o iarnă grăbită, că a nins încă din ultimele zile ale lui noiembrie. E tot o chestiune electorală, mă tem...

* Până la venirea lui Moş Nicolae, a lui Crăciun însuşi sau a făpturii biblice despre care se spune că nu-i chiar uşă de biserică, prima îngrijorare a creştinului de rând fără loc de veci pentru autoturism este antigelul. O fi, n-o mai fi, şi-a păstrat calitatea, dar din punct cantitativ cum se situează? 

* Au fost aprinse instalaţiile de brad din mai toate metropolele planetei (cu excepţiile care nu mai au nevoie de explicaţii), inclusiv la Tg. Jiu, acolo unde pinul metalic achiziţionat de autorităţi a costat 100.000 de euro. Avantajul ţării noastre, mai ales a judeţului Gorj, este că din arborele lăudat vor putea trăi atât familiile de minoritari iubitori de fierăstrău, cât şi centrele de fier vechi.

* Au apărut detalii noi despre individul care a condus Spitalul Malaxa din Bucureşti. Florin Secureanu şi-ar fi ridicat casa de lângă Lacul Floreasca tot pe banii spitalului, iar facturile banale de la supermarket erau decontate tot la locul de muncă. Deja apare o întrebare jenantă: nene, dar tu când băgai mâna în propriul buzunar? Măcar cafeaua de la tonomat o cumpărai cu fisele matale? 

* E bine şi peste ocean. La cârma armatei Statelor Unite ale Americii va fi numit un domn căruia i se spune „Câinele nebun”. Aş fi avut câteva comentarii (n-aş fi fost nici primul, nici original în abordare), dar mă abţin deoarece există mulţi iubitori de animale. Printre ei, zvonoteca macină la foc automat, s-ar număra şi Vladimir Putin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.