Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poliţia Română, în proiectul EUROPOL -,,No More Ransom”

"No More Ransom" este un proiect care a fost lansat în iulie 2016 de Poliţia Olandeză, EUROPOL, IntelSecurity şi Kaspersky, fiind o cooperare între autorităţile de aplicare a legii şi sectorul privat, în lupta împotriva viruşilor de tip ransomware.
Astfel, pe site-ul www.nomoreransom.org, utilizatorii Internetului pot găsi informaţii despre ce înseamnă ransomware şi cum să se protejeze de acest fenomen şi pot găsi, gratuit, modalităţi de decriptare a fişierelor deja infectate.
Pentru a putea fi utilizat de persoane din toată lumea, portalul este acum disponibil nu doar în engleză, ci şi în olandeză, franceză, portugheză şi rusă. De asemenea, se lucrează la variante traduse şi în alte limbi, variante care vor fi implementate în curând.

  • Ransowmare
  • Amenințare informatică
  • Îți blochează computerul și nu mai primești acces decât când plătești.
  • Virușii ransomware sunt singurii care au făcut şi victime până acum în istorie, existând cazuri de oameni care s-au sinucis din cauza lor.
  • Primul virus ransomware a apărut în 1989.
  • Virusul ransomware a devenit cu adevărat puternic şi a făcut ravagii începând cu 2005.

Companii partenere

Şi Bitdefender, Emsisoft şi Check Point au devenit parteneri în acest proiect, 32 de noi instrumente de decriptare fiind adăugate pe site-ul www.nomoreransom.org.
Până acum, opt astfel de instrumente pentru decriptare sunt disponibile pentru a fi utilizate, în mod gratuit, iar 5.000 de victime ale ransomware au reuşit să-şi decripteze fişierele, fără a plăti răscumpărări infractorilor cibernetici.
De asemenea, poliţiile din România, Austria, Croaţia, Danemarca, Finlanda şi Slovenia s-au alăturat acestui proiect, fiind în total 20 de ţări participante.
Atât autorităţile de aplicare a legii, cât şi sectorul privat, s-au alăturat în acest proiect pentru a lupta împotriva infractorilor cibernetici, care folosesc ransomware pentru a obţine importante sume de bani.
Totuşi, conştientizarea rămâne principala cale pentru a preveni fenomenul ransomware.
Câteva măsuri de protecţie pot preveni multe probleme în acest domeniu. Astfel, vă recomandăm să aveţi fişierele salvate într-un sistem de rezervă, să folosiţi programe antivirus şi să vă updataţi programele pe calculator.
Mai multe sfaturi preventive şi informaţii pot fi găsite pe site-ul www.nomoreransom.org.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.