Samuraii Akikai din nou la NEXT STAR. Arte marţiale în memoria colegului dispărut | FOTO
Micii samurai tecuceni din trupa Akikai revin joi, 23 februarie, de la ora 20,30, pe scena Next Star, la Antena 1 cu un moment emoţionant. Cei 14 copii vor dedica demonstraţia lor de arte marţiale colegului lor, Andi, plecat prea repede din această lume.
“Am hotărât ca acest număr să fie dedicat lui Andi. Demonstraţia noastră începe cu două mesaje şi reprezintă ceea ce noi am învăţat de la Andi, de la moartea lui, anume: «Preţuieşte viaţa!» şi «Alege să fii fericit!». El şi-ar fi dorit foarte mult să continue mişcarea pe care o facem la club, a fost la noi la antrenamente dar, din cauza unei boli necruţătoare, nu mai este printre noi”, mărturiseşte instructorul trupei Akikai într-un comunicat de presă transmis de Antena 1.
“Andi îşi dorea să participe la campionate, la evenimente şi emisiuni de televiziune. Eu cred că Andi ne încurajează şi ne ţine pumnii pentru Next Star”, spune unul dintre colegii copilului dispărut.
Cum vor aprecia membrii juriului Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa şi CRBL demonstraţia de arte marţiale pregătită de sportivii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani vom afla joi, 23 februarie, de la ora 20.30, într-o nouă ediţie Next Star.
{gallery}AkikaiNextStar{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.