Manipulare. Money e de la Soros
* Trei din patru români consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. Cel de-al patrulea dă vina pe presă, pentru manipulare, şi pe Soros. Doar pentru money.
* Ieri, în mai toată ţara, s-a lăsat cu greve japoneze. Sau grevă japoneză, habar n-am dacă e la singular sau la plural. Sper că e vorba şi de sushi la mijloc, altfel faci ceva pe ea de grevă cosmopolită...
* Fix 75 de români candidează la alegerile locale din Italia. Macaronarii par condamnaţi să-şi tragă singuri pamperşii pentru persoane de vârsta a treia. Ne-am făcut şi noi mari.
* Donald Trump consideră că Kim Jong-Un este un nebun cu arme nucleare. Ok, îi diferenţiază culoarea părului.
* Ieri a început Bookfest, eveniment la care intrarea este liberă, exact ca la Noaptea Muzeelor. Cum să mai vină românul la o lansare de carte sau la expoziţii, dacă se dă cultura pe nici măcar 50 de bani? E moca? Înseamnă că nu valorează mare lucru, e pierdere de timp.
* O femeie din Petroşani a câştigat aproape 10.000 de euro la CEDO, deoarece o bătea soţul. Doamnă, nu vă supăraţi că vă inoportunez, în caz că divorţaţi, daţi-mi şi mie un SMS ca să încerc să-l iau pe individ de partener civil. N-o fi voie, dar nici cafteala nu e legală, doamnă...
* Vi-l reamintiţi pe Daniel Barbu? A fost ministru la Cultură, are notorietate de traseist şi a scos pe guşă o grămadă de petarde, cele mai renumite fiind următoarele: "Se pot face multe festivaluri Shakespeare cu banii care li se dau celor afectaţi de HIV/SIDA", "e mai greu să faci faţă aparatului de justiţie din România decât să fii soldat în Afganistan". Bunuţ? Cât de cât, doar nu există om perfect. Barbu a fost numit ieri preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. La câte bărbi ni s-au dat din 1990 încoace, mai era loc de un Barbu.
* Dragneo, măi Liviule, ce părere ai despre această numire? Ştiu, matale nu eşti specialist, dar măcar îl poţi ruga pe Sorin să-ţi ofere o opinie. Iar de partea cealaltă, Raluca, voi, liberalii, de ce l-aţi votat pe Barbu? Sper să-l puneţi pe Buşoi la cârma partidului, vă meritaţi soarta.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.