Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Borș pe rachetă pentru prieteni

* Datoria externă a României a crescut în jumătate de an cu aproape două miliarde de euro. La cum evoluează lucrurile în regiune, n-o să mai avem cui cere o cană de borș.
* Dacă ar fi trăit Nea Nicu, poate că ne-ar fi trimis micul dictator Kim Jong-un câteva bidonașe călare pe rachetă, mai ales că la Phenian borșul se acrește destul de repede.
* Nu înțeleg cozile infernale de la pașapoarte, la alea din București mă refer, și n-aș vrea să-mi serviți placa aia cu Brexitul care e dur deoarece pe unii i-a mâncat în rimă. Nu. E limpede că ai noștri abia așteaptă ridicarea vizelor de Canada, doar n-o să se îmbulzească spre Qatar... Tudose, să nu stingi lumina, mă, muștele bețive nu atacă precum fluturii!
* O veche cunoștință, întâlnită într-un spațiu destinat doamnelor (la mall, nu în bucătărie, misoginilor de mâna a doua!), mi-a reamintit că suntem imediat după sirieni în topul mondial al migrației. Nici n-am mai stat mult, am fugit.
* Medicii ne spun că berea cu aromă de fructe este foarte periculoasă pentru sănătate, n-avem nevoie de argumente suplimentare. Când umpli paharul cu apă de la robinet, nu ți se pare uneori că întâlnești un gust plăcut de pulpă de rugină?
* O pată de petrol cât șase stadioane, ivită lângă platforma de foraj a OMV Petrom, este invizibilă pentru Autoritatea Navală Română, scriu agențiile de presă, dar oficialii europeni au văzut din satelit poluarea din Marea Neagră. Cât șase stadioane? La noi nu există atât de multe, boss, avem vreo trei, deci comparația nu stă în picioare.
* Luna viitoare, adică în septembrie, va fi Sfârșitul Lunii, anunță cei care se pricep la asemenea lucruri. Așadar, vine Apocalipsa și ne va prinde cu datorii istorice... Noi, românii de rând, datori la bănci și la întreținere, patria mamă, la Banca Mondială și FMI. Scenariul nu mi se pare OK, ori ne taie ăia datoria externă, ori se mai amână terminarea programului pe Terra. Stimați telespectatori, noapte bună!
* Mi se pare sau de câteva zile bune bate vântul ca-n Titanic? Se trateazăcu o carte bună și un vin rece. Demisec. Am glumit, domnule premier.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.