Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Târgu Bujor s-a pus cu burta pe programe externe

„Din toate proiectele cu finanţare europeană pe care le-am accesat, nu am ratat niciunul”, ne-a spus cu mândrie primarul oraşului Târgu Bujor,  Ştefan Arfire.

Aflăm însă de la primar că Primăria din Târgu Bujor are o echipă din numai trei oameni care scrie aceste proiecte câştigătoare. Interesant este că toţi trei nu au fost angajaţi pe o căruţă de bani, din Capitală, ci lucrează de fapt în alte departamente ale primăriei, aceste atribuţiuni fiind făcute în plus.

Ca să-i cointereseze să atragă fondurile europene, primarul le-a acordat un spor de 70 la sută la salariu. Mai întâi, cei trei au fost trimişi la instruiri, ori de câte ori se organiza aşa ceva la Galaţi, Brăila sau Constanţa.

Primăria Târgu Bujor are multe proiecte în derulare. Unul vizează pregătirea funcţionarilor publici. Proiectul reprezintă o colaborare cu Primăria din  Scânteieşti şi cu o localitate din Italia înfrăţită cu Tg. Bujor. 

Urmează să fie implementat şi proiectul „depozitarea selectivă a gunoiului”, care aduce o zestre pentru salubrizarea oraşului:  o maşină performantă de transport gunoi, alta pentru încărcat, 32 de containere zincate de 1,3 mc aşezate pe platouri speciale, peste 800 de pubele de 120 litri.

Cât despre salubrizarea ca serviciu, aceasta costă foarte mult! „La ora actuală, la Târgu Bujor, fiecărui cetăţean îi luăm gunoiul de la poartă”, spune primarul.

Salubrizarea costă 50.000 lei pe lună – cea mai mare cheltuială a comunităţii. „Cu banii ăştia aş face o stradă în fiecare an…”

Comentariu foto: Primarul şi-a făcut o „fabrică” de specialişti în proiecte europene

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.