Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Strada 9 Mai va fi reabilitată

* Va fi amenajată o a treia bandă, pe sensul intrării în oraş, pentru vehiculele grele *

„Strada 9 Mai nu se regăseşte pe lista străzilor care vor fi  reabilitate din împrumutul de 61 de milioane de lei. Câţi ani trebuie să mai treacă până la reabilitare?”, ne întreabă un cititor în ediţia electronică a ziarului nostru.

Nu putem spune dacă e vorba de ani sau de câteva luni, cert este că strada 9 Mai 1945 este pe lista lucrărilor de intervenţii propuse pentru anul 2011, lucrări ale căror documentaţii de avizare au fost aprobate. Strada cu pricina face legătura între arterele 1 Decembrie 1918 şi Nicolae Mantu şi are o lungime de 950 m.

Prin proiectul de reabilitare se are în vedere asigurarea unui sistem definitiv şi stabil de preluare a apelor pluviale de pe platforma drumului şi dirijarea lor la canalizare, executarea unei rigole pe partea dreaptă a drumului pe sensul de intrare în oraş şi a unui şanţ lateral pe partea stângă, executarea unor podeţe tubulare şi extinderea părţii carosabile cu a treia bandă de circulaţie, pe sensul intrării în oraş, de 3,50 metri lăţime pentru vehicule grele.

Potrivit autorităţilor locale, valoarea totală a investiţiei se ridică la 1.751.151 de lei, având ca sursă de finanţare bugetul local. Durata de realizare a investiţiei a fost stabilită la 12 luni. Să sperăm că lucrările vor începe cât mai curând.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.