Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sâmbătă s-a pescuit la Zătun!

În ciuda vremii mohorâte, împătimiţii pescuitului care au aflat că lacul Zătun s-a deschis în sfârşit publicului au ţinut să fie prezenţi acolo sâmbătă, la „tăierea panglicii”, iniţiatorul proiectului de modernizare a acestui colţişor de Rai, preşedintele Consiliului Judeţului (CJ), Eugen Chebac, fiind de faţă.

Fost navigator pe mări, preşedintele trebuie să se mărginească acum la frumosul lac populat cu peşte şi înconjurat cu vii. Braconierii pot pune de-acum cruce activităţii lor, trebuie să-şi caute alt lac.

S-a prins şi ceva peşte sâmbătă. La Zătun va avea dreptul să pescuiască oricine, chiar şi din afara ţării, numai să dea banu’ pentru taxă. Taxa de acces plătită la poartă este de 100 de lei pentru pescuit cu două undiţe şi două cârlige, iar taxa de parcare este de 10 lei pentru fiecare maşină.

În incintă - pontoane speciale pentru pescuit, chioşcuri alimentare, mese, băncuţe, grătare, coşuri de gunoi, wc-uri ecologice. Pentru suta sa de lei investită, pescarul are dreptul să ducă acasă sau să prepare pe loc peşti în greutate totală de cinci kilograme, dar chiar şi mai mult, dacă prinde un singur peşte, dar mai greu de acest barem.

Prezent la faţa locului, preşedintele CJ Eugen Chebac a primit în în dar o undiţă de la directorul Administraţiei Domeniului Public al CJ, Picu Apostol Roman.

Preşedintele a mulţumit, însă nu va folosi instrumentul: îl va da mai departe, altcuiva cu mai mult timp liber la dispoziţie. Poate păstra însă pălăria de camuflaj, asortată pescuitului, ca şi vesta vânătorească şi rucsacul, primite din aceeaşi sursă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.