Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bătăliile politice, la baza tensiunilor din societăţile publice

Liderul filialei gălăţene a Cartel Alfa, Romică Gîrneaţă, a ţinut să tragă un semnal de alarmă, la recenta şedinţă a Comisiei de Dialog Social de la Prefectură, cu privire la tensiunile din ograda societăţilor publice Transurb, Calorgal şi Gospodărire Urbană, unde, în această perioadă, se negociază Contractul Colectiv de Muncă al angajaţilor, pentru anul 2018. Liderul de sindicat a acuzat că bătăliile politice sunt cele care stau la baza conflictelor şi le-a cerut public politicienilor "să mai lase oamenii în pace".

"O desconsiderare totală a celor din conducerea societăţilor, din consiliile de administraţie, a unor consilieri locali asupra oamenilor din acele societăţi. Vreau să reamintesc că nu salariaţii sunt vinovaţi de prostul mers al acestor întreprinderi. Iar toţi cei pe care i-am amintit au culoare politică şi ei sunt principalii vinovaţi. Să mai lase oamenii în pace", a spus Gîrneaţă.

Sindicalistul i-a adus în discuţie pe angajaţii Calorgal, care nu ştiu ce îi va aştepta de la 1 aprilie, după sistarea furnizării agentului termic în sistem centralizat, şi pe cei de la Transurb, unde "sunt tot felul de bătălii politice care pe noi nu ne interesează. Ne interesează bunul mers al acestor societăţi şi ca salariaţii să fie cât de cât mulţumiţi. A fost un semnal de alarmă tras către anumite persoane politice".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.