Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se lucrează la PARCAREA cu loc de joacă şi parc din Ţiglina II

Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, ieri au început lucrările de amenajare a parcării din zona Colegiului Naţional „Costache Negri”, cuprinse în proiectul amplu de restructurare urbană din Ţiglina II, aferent blocului E6. „Zona va cuprinde o parcare cu o capacitate de 122 de locuri, un parc cu alei pietonale aferente, spaţiu verde şi un modern loc de joacă pentru copii. Termenul de execuţie a lucrării este de şase luni”, precizează primarul Galaţiului, într-o postare pe pagina sa publică de Facebook.

Lucrările, în valoare de 1.921.835 de lei, sunt executate de Asocierea SC Obercons Comp SRL - SC Constructa Mecanique SRL.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia acestei investiţii a fost atribuit în august anul trecut, şi a fost aşteptat cu nerăbdare de localnicii zonei, pentru că proiectul de restructurare urbană a fost aprobat în mandatul fostului primar Marius Stan. Conform caietului de sarcini, în locul garajelor demolate va fi amenajată şi o alee carosabilă de acces care să facă legătura între strada Brăilei, zona Grădiniţei nr. 9, Biserica "Sf. Nicolae" şi partea de vest a amplasamentului de locuit, spre strada Constructorilor.

Sursa foto: Facebook, Ionuț Pucheanu

{gallery}lucrari-parcare-tiglina-galati-aprilie-2018{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.