Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Câţi la stat, câţi la privat?

* Puţin peste un sfert dintre angajaţi sunt bugetari *

Am încercat să aflăm câte persoane lucrează în sistemul privat şi câte în sistemul bugetar, în judeţul Galaţi. Socotelile le-am făcut în baza datelor puse la dispoziţie de către directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Galaţi, Constantin Macoviciuc.

Cifrele sunt valabile pentru 2008, deoarece, pentru a afla situaţia din anul în curs, trebuie ca 2009 să se încheie. Însă, cum, oficial, schemele de personal – în sistemul de stat – sunt blocate în acest an, iar societăţile private mai mult au disponibilizat decât au angajat, situaţia de la finalul lui 2008 nu poate fi departe de adevăr faţă de cea din prezent.

Astfel, în total, la nivelul întregului judeţ, la sfârşitul lui 2008, erau înregistraţi 133.115 salariaţi. Din aceştia, 25.863 lucrau la diverse instituţii şi unităţi publice, de stat. Alţi 10.655 de angajaţi munceau la societăţi cu capital social integral de stat. În total, vorbim de 36.518 bugetari.

În schimb, la privat lucrau la finele anului trecut 92.434 de persoane, din care 86.265, la unităţi cu capital integral privat, 4.738 – la societăţi cu capital integral străin, 1.219 – la unităţi cu proprietate cooperatistă şi 212 la unităţi cu tipul de proprietate obştească.

Mai erau încă 4.163 de angajaţi la societăţi cu capital mixt, pe care, din cauza naturii capitalului, nu îi vom include nici la „privat” şi nici la „bugetari”, deoarece nu ştim proporţia acţiunilor. 

Ceea ce înseamnă că, raportat la numărul total al salariaţilor (fără cei din societăţile cu capital mixt!), 71,68 la sută sunt persoane care lucrează în mediu privat, iar 28,32 la sută sunt „bugetari”.

Adică, bugetarii reprezintă peste un sfert din totalul salariaţilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.