Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Planuri. Walk of fame pe Domnească şi un nou concurs de soluţii pentru zona Inelul de Rocadă

„În premieră vă pot spune că strada Domnească va fi gândită ca un walk of fame. Pe trotuare, de-a lungul străzii, vor apărea stele cu numele unor reprezentanţi de marcă pe care Galaţiul i-a dat în toată istoria lui. Da, gălăţeni care au uimit lumea! Din păcate, noi nu ne cunoaştem istoria, dar avem nume cu care să umplem trotuarele. Proiectul amplu, care va continua într-un viitor mandat, va merge, cred, până la Grădina Publică”, ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
În prezent, modernizarea Parcului Eminescu, un proiect la care edilul ţine mult, se află în licitaţie, şi se lucrează la proiectul de modernizare a străzii Domnească, de Hotel "Galaţi" până la Biserica Greacă, tocmai pentru ca zona centrală să devină un tot unitar. În lucru este şi proiectul de amenajare a străzii Brăilei între Potcoava de Aur şi Trei Star, iar în curând va fi licitată amenajarea zonei pietonale de la P-uri, care va fi adusă la standardul întregului areal dorit pentru zona centrală a oraşului. Potrivit edilului, anul acesta se va amenaja şi piaţeta de la Policlinica cu Plată şi părculeţul de lângă sediul ziarului „Viaţa liberă”.

Cum se va schimba strada Brăilei

„Până în 2020 vom avea toată strada Brăilei adusă la un cu totul alt nivel din punct de vedere al infrastructurii, al standardului de calitate, atât pentru şoferi, cât şi pentru pietoni. Vom lansa un nou concurs de idei, cu o tematică mult mai restrictivă, pentru giraţia de la Ultimul Leu. Sperăm ca a doua oară să fie cu noroc. Anul acesta, până la sfârşit, vom vedea şi prima bucată din scuarul de pe strada Brăilei refăcută. Mă refer la cea cuprinsă între giraţia de la Ultimul Leu şi Păpădie, pentru că pe cealaltă bucată de scuar cei de la Apă Canal vor interveni într-o lună, două, şi vor schimba magistrala pe care o au. Deşi eu am vrut anul acesta tot scuarul, uite că nu s-a potrivit. Pentru că acum avem şi noi un exemplu de bune practici, vom aduce scuarul la standardul minim de la intrarea în oraş dinspre Brăila, dar de data aceasta nu va fi doar iarbă, ci vor mai apărea şi amenajări peisagistice”, spune primarul Ionuţ Pucheanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.