La Galați, dezinsecţie aviochimică şi la sol (PROGRAM)
Printr-un comunicat postat pe portalul propriu, Primăria municipiului Galaţi anunţă că de luni, 14 mai, va efectua, prin intermediul serviciului public Ecosal, operaţiunea de dezinsecţie aviochimică şi la sol. Administraţia locală a ataşat şi programul de acţiune pe cartiere, pe zile, până pe 24 mai, cu precizarea că acesta poate fi decalat în cazul în care condiţiile meteo nu vor permite desfăşurarea intervenţiei în bune condiţii.
Conform sursei citate, substanţele folosite sunt Acqua K Othrine (aerian) şi Solfac (terestru), ambele insecticide fiind biodegradabile, care au efect doar asupra insectelor zburătoare şi târâtoare (inclusiv căpuşe).
{gallery}dezinsectie-program{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.