Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Banii pentru încălzire acordaţi de Primărie nu se returnează!

Cei aproape 7.700 de gălăţeni care, anul trecut, au beneficiat de ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru a-şi achiziţiona un sistem alternativ de încălzire, dar şi cei care intenţionează să ceară municipalităţii, în 2018, aceşti bani, nu trebuie să returneze sumele obţinute de la Primărie. Facem această precizare, întrucât, în ultimele zile, mai mulţi gălăţeni ne-au semnalat că unii dintre reprezentanţii asociaţiilor de proprietari le-au comunicat că vor fi obligaţi să dea banii înapoi, peste ceva vreme. "Nu se pune problema ca cetăţenii care au obţinut ajutorul financiar din partea municipalităţii să returneze banii respectivi. Aceste informaţii sunt false. Pentru al doilea an consecutiv, consilierii municipali au aprobat o astfel de hotărâre care vine în sprijinul gălăţenilor", ne-a comunicat Biroul de Presă al Primăriei. Mai mult, potrivit autorităţilor, dacă în blocurile ce vor fi alimentate de microcentrale de cartier sunt gălăţeni care au obţinut, anul trecut, ajutorul financiar de 3.000 de lei şi vor dori să revină totuşi în sistem, o vor putea face printr-o cerere de rebranşare aprobată de Calorgal.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.