Centrale termice pentru 39 de instituţii şcolare
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi a dotat cu centrale termice 39 de unităţi de învăţământ (14 grădiniţe, 17 şcoli, şapte colegii sau licee şi Seminarul Teologic "Sf. Ap. Andrei"), pe care le-a achiziţionat în urma unei licitaţii. Valoarea acestor investiţii depăşeşte 13,3 milioane de lei, din care valoarea lucrărilor de proiectare este de 794.456 de lei.
Cele mai multe dintre lucrări s-au încheiat, urmând să se facă recepţia acestora. Conform Primăriei, 22 de unităţi de învăţământ din Galaţi şi-au achiziţionat şi montat sisteme alternative de încălzire din fonduri proprii, având personalitate juridică, iar celelalte grădiniţe, şcoli, licee şi colegii din municipiu beneficiau deja de surse independente de încălzire.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.