Avertisment. Restricţii vestimentare la Primăria Galaţi (FOTO)
„Prin prezenta vă anunţăm că accesul în sediul Primăriei municipiului Galaţi, precum şi în sediile celorlalte instituţii publice nu este permis cu ţinută indecentă precum: îmbrăcăminte de plajă (papuci de plajă, şort etc.) îmbrăcăminte cu caracter ofensator, vulgar, haine cu desene sugestive, slogane. Cu respect, primar Ionuţ Florin Pucheanu”, scrie mare, roşu cu majuscule, pe un afiş lipit de uşa sediului Primăriei municipiului Galaţi.
Nu ştim dacă Primăria face referire la mesajele purtate la recentele protestele împotriva guvernanţilor, dar ne întrebăm de ce abia acum, când vara este pe sfârşite, cere dintr-odată „decenţă” din partea cetăţenilor.
Nu am găsit un asemenea anunţ lipit şi la Direcţia de Fiscalitate de la Romarta, dar, având în vedere că restricţiile vestimentare vizează toate instituţiile Primăriei, ne întrebăm de ce un contribuabil nu ar putea veni să-şi plătească impozitele locale în şlapi şi şort? Iar mai apoi să meargă să se bucure de facilităţile de la Plaja "Dunărea"?!
N.R. La închiderea ediţiei, am aflat că Primăria a schimbat anunţul cu pricina, cel nou, lipit pe uşa rotativă, incluzând doar interdicţia de a intra în pantaloni scurţi, cu şlapi sau o ţinută sumară, conform unei dispoziţii din iulie 2012.
{gallery}primarie22aug2018{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.