Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Programări on-line pentru cărţile de identitate

Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de luni, 3 septembrie, cetăţenii care au nevoie de cărţi de identitate se pot programa on-line la ghişeul de primiri acte, accesând site-ul https://buletine.primariagalati.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, programarea on-line se adresează persoanelor care solicită act de identitate din următoarele motive: eliberarea primului act de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, eliberarea primului act de identitate după împlinirea vârstei de 18 ani, eliberarea unui nou act de identitate ca urmare a expirării celui anterior, eliberarea primului act de identitate ca urmare a pierderii/furtului/distrugerii/deteriorării celui anterior. De asemenea, îşi pot face programare on-line şi cetăţenii care au nevoie de eliberarea primului act de identitate ca urmare a schimbării domiciliului, a numelui/prenumelui, ca urmare a schimbării denumirii străzilor/renumerotării imobilelor, şi în cazul stabilirii reşedinţei. Accesul pe bază de programare on-line este permis şi în cazul eliberării cărţii de identitate provizorii pentru persoanele domiciliate în străinătate care locuiesc temporar în România, dar şi în alte situaţii prevăzute de lege.

Primăria precizează că nu se fac programări on-line pentru schimbarea domiciliului din străinătate în România.

Conform sursei citate, site-ul https://buletine.primariagalati.ro a fost realizat de către societatea IV FUTURE şi nu a presupus costuri de execuţie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.