Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Băsescu, victorie în urban

„Municipiul Galaţi nu mai este roşu, ci portocaliu”,  ne-a declarat, luni, preşedintele PD-L Galaţi, Mircea Toader, care, însă are şi o nemulţumire: „problema zonei  sărace din colegiul nr. 5”,  colegiu păstorit de deputatul Dan Nica şi senatorul Gheorghe Saghian (PSD)

Luni la prânz, deja PD-L Galaţi avea numărătoarea paralelă finalizată.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui PD-L Galaţi, Mircea Toader, procentele centralizate la nivelul întregului judeţ indicau următoarea ordine: Mircea Geoană – 35,99 la sută, Traian Băsescu – 30,87 la sută, Crin Antonescu – 19,33 la sută, Sorin Oprescu – 4,10 la sută, George Becali – 2,08 la sută şi „alţii” – 7,63 la sută.

Cât priveşte votul  la nivelul municipiului Galaţi, Mircea Toader a declarat că „este pentru prima oară când înfrângem PSD în municipiu şi astfel, am transformat Galaţiul din oraşul roşu în oraşul portocaliu”.

Astfel, la nivelul municipiului Galaţi situaţia se prezintă astfel: Traian Băsescu – 31,8 la sută, Mircea Geoană – 28,41 la sută, Crin Antonescu – 22,43 la sută, Sorin Oprescu – 6,39 la sută, George Becali – 2,32 la sută şi „alţii”  - 8,64 la sută.

În municipiul Tecuci, procentele sunt următoarele, ne-a mai declarat Mircea Toader: Traian Băsescu – 33,33 la sută, Mircea Geoană – 31,50 la sută, Crin Antonescu – 21,14 la sută, Sorin Oprescu – 4,13 la sută, George Becali – 2,46 la sută şi „alţii” – 7, 44 la sută. 

În afară de faptul că a considerat „un rezultat foarte bun, în creştere la Galaţi”, preşedintele PD-L Galaţi a recunoscut însă că „avem şi o problemă – zona săracă din colegiul nr. 5”. Cu alte cuvinte, rezultatul votului pe total judeţ (în care câştigător este candidatul PSD) este pus de Mircea Toader pe seama faptului că cei din judeţ  nu ar fi votat cu Traian Băsescu, din cauză că sunt săraci.

Totuşi, nu trebuie neglijat faptul că în colegiul nr. 5 (compus din oraşele Bereşti şi Târgu Bujor şi comunele Bălăbăneşti, Bălăşeşti, Băleni, Băneasa, Bereşti-Meria, Cavadineşti, Corni, Cuca, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşita, Jorăşti, Măstăcani, Oancea, Rădeşti, Rediu, Scânteieşti, Smulţi, Suceveni, Valea Mărului, Vârlezi, Vlădeşti), anul trecut, a fost ales deputat Dan Nica, preşedintele PSD Galaţi. Totodată, senatorul PSD Gheorghe Saghian a fost ales în colegiul senatorial 2 (care cuprinde colegiile de deputaţi 4 şi 5).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.