O scenă de tot râsul
Pe adresa redacţiei ne-a scris un gălăţean, Robert, care se recomandă a fi „unul dintre sutele sau miile de gălăţeni care, datorită ˝investiţiilor masive˝ în Galaţi şi a companiilor care se înghesuie să vină în oraş, a trebuit să plec la Bucureşti, după terminarea facultăţii”.
Cititorul nostru ne spune: „Mă uitam la camera video de pe site-ul www.jurnalul.ro şi mi-am adus aminte de acea scenă oribilă de la Elice. Cui trebuie să ne adresăm (sau să mă adresez) pentru a fi dată jos acea ruginitură (sper că nu am inventat vreun cuvânt) care strică tot aspectul de acolo? Arată oribil”.
Întrebat, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a răspuns: „Scena arată într-adevăr oribil, dar nu este folosită acum, că sunt lucrările ISPA în zonă. Noi intenţionăm ca pe viitor să procurăm o scenă mobilă”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.