Modernizarea străzii Cerealelor, finalizată
Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că s-au finalizat lucrările de modernizare a străzii Cerealelor: "A fost introdus sistemul de canalizare, au fost făcute branșamentele pentru rețeaua de apă potabilă și a fost refăcut în totalitate carosabilul. De asemenea, a fost realizată și canalizația subterană unde vor fi coborâte cablurile aeriene și a fost modernizat sistemul de iluminat public".
Strada Cerealelor este parte a unui proiect de modernizare care cuprinde şi strada Dr. Carnabel, pe tronsonul cuprins între arterele Basarabiei şi Vasile Alecsandri. Pentru executarea lucrărilor, finanţate de Ministerul Dezvoltării, municipalitatea a încheiat un contract în valoare de peste 5,34 milioane de lei fără TVA cu asocierea Lemacons - Tancrad.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.