Bandă doar pentru tramvaie şi taxiuri, pe strada Traian
Pe strada Traian, tronsonul cuprins între Piaţa Centrală (capăt de linie tramvai) şi strada Basarabiei, a început, de luni, 4 martie 2019, montarea separatoarelor de sens, motiv pentru care traficul este îngreunat.
Operaţiunea este executată de firma Tancrad, care a câştigat contractul în valoare de 76.055,02 de lei (fără TVA).
Măsura nu este primită cu prea multă bucurie de şoferi, motiv pentru care primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a oferit explicaţii: „Vor fi introduse nişte separatoare pentru că fondurile europene pe care le-am accesat impun o astfel de abordare, de a crea o bandă unică de transport pentru mijloacele de transport în comun. Pe această bandă vor putea circula şi taxiurile”.
Întrebat dacă nu rămâne prea puţin carosabil pentru restul autoturismelor, primarul a răspuns: „Dacă se va elibera zona de cei parcaţi, nu! Aşa este, acolo sunt parcate maşini nonstop. Însă, preţ de doi ani de zile, în care strada respectivă a fost în prefaceri, nu s-a putut parca absolut deloc, n-a avut nimeni acces. Trageţi dumneavoastră concluziile dacă există locuri de parcare undeva, limitrof, sau doar locurile acelea de parcare există!”.
Conform Primăriei, separatoarele se vor monta până pe 8 martie. La intersecția cu strada Eroilor și strada Serei, sensurile de mers nu vor fi prevăzute cu separatoare de sens, astfel încât să se poată realiza accesul în aceste intersecții.
{gallery}banda-doar-pentru-tramvaie-si-taxiuri-pe-strada-traian{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.