Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deszăpezire pe credit la Consiliul Judeţului

* S-a cerut un raport asupra intervenţiilor * Unde-s… parazăpezile de altădată? *

Consilierul judeţean liberal Cătălin Paraschiv i-a solicitat preşedintelui Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, în şedinţa de vineri, o informare despre starea judeţului care a trecut prin cod galben.

Preşedintele Chebac a dat şi pe loc câteva date, relatând despre cazurile medicale la care a fost necesară intervenţia celor de la Drumuri şi Poduri, societate a CJ.

Societate pe care preşedintele o vede ca pe una de intervenţii, mai bine dotată. Preşedintele Chebac a mai  informat că sumele alocate prin buget la CJ au fost mai mici decât cele necesare. Ce-i drept, de vreo cinci ani am avut ierni mult mai uşoare.

Chiar şi aşa, cu toate că suma pentru deszăpezire a fost „foarte mică”, au fost cumpărate pe credit combustibilul necesar şi alte materiale, pentru a se putea interveni, a mai spus preşedintele. 

Desigur, vom afla mai multe din viitorul raport. Poate, aşa cum întreba vineri un consilier judeţean, pe unde-ar mai putea fi… parazăpezile de altădată, la viscolul de zilele astea, micile baraje împotriva troienirii drumurilor  fiind înlocuite de automobilele înzăpezite.

Explicaţie foto: Afară ningea, înăuntru au venit colindătorii

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.