CJ se perfecţionează on-line
* Un proiect câştigat şi un parteneriat CJ – ISU *
Consilierii judeţeni au aprobat vineri un parteneriat al Consiliului Judeţului (CJ) cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Eremia Grigorescu” pentru realizarea proiectului „Implementarea unui sistem integrat de e-administraţie la nivelul Consiliului Judeţului Galaţi şi a unor instituţii publice din judeţul Galaţi”. Proiect câştigat de CJ prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Printre altele, este vorba de crearea unui sistem informatizat de management al investiţiilor şi de monitorizare a proiectelor pe platforma GIS, de creare a unor servicii electronice care să rezolve probleme ale cetăţenilor etc.
Sistemul nou creat va reduce timpul de aşteptare a cetăţenilor în obţinerea de informaţii şi va creşte competitivităţii angajaţilor CJ.
Direcţia de Dezvoltare Regională a CJ va urmări implementarea proiectului. Consiliul, ca „lider de proiect”, plăteşte cofinanţarea, de doi la sută, a proiectului, adică peste 78.800 lei. Va asigura şi cheltuielile neeligibile aferente proiectului, adică peste 749.180 lei.
De asemenea, va asigura cheltuielile până la decontarea sumelor cheltuite de către partea europeană. ISU nu va avea de susţinut financiar proiectul, care va derula un parteneriat instituţional de cel puţin 60 de luni de la finalizarea proiectului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.