Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O săptămână de distracţie pentru cetăţeni. Zilele Municipiului Galaţi, votate cu scandal

Zilele Municipiului Galaţi vor fi sărbătorite în fiecare an, în săptămâna care include ziua de 6 iunie, de luni până duminică. Hotărârea a fost adoptată miercuri, de consilierii locali, cu 17 voturi „pentru” (PSD, ALDE şi UNPR), la capătul unei dispute aprinse, care a durat 20 de minute.

Deşi a susţinut că nu are vreo „pasiune” pentru data de 6 iunie, că poate fi oricare altă zi sau poate să nu fie deloc, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a refuzat să accepte amendamentul consilierului local PNL Ion Cordoneanu, care a propus şi pledat pentru 29 iunie, Ziua Internaţională a Dunării. 

Cordoneanu a susţinut că data de 6 iunie 1830, la care Galaţiul era administrat de „Comisiile Orăşeneşti” - primul organism administrativ modern, nu este reprezentativă pentru oraş. Consiliera PMP Oana Iurescu a susţinut menţinerea datei de 30 noiembrie, când este sărbătorit patronul spiritual al oraşului, Sfântul Apostol Andrei. 

Ionuţ Pucheanu a explicat că patronul spiritual al Galaţiului va fi serbat aşa cum se cuvine şi cum a fost stabilit, cu mulţi ani în urmă, tot printr-o hotărâre de Consiliu Local: „Orice oraş are un eveniment într-o perioadă mai caldă! Va fi doar o serbare pe timp de vară care să pună Galaţiul pe harta evenimentelor atât locale cât şi naţionale. 29 iunie e o sărbătoare a Dunării pe care oricum o marcăm”, a explicat edilul-şef. 

Spiritele s-au încins, orgoliile la fel, iar primarul a refuzat să accepte amendamentul lui Cordoneanu şi să supună la vot şi ziua de 29 iunie. 

„Nu facem plagiate şi nici sărbători doi în unu sau trei în unu!”, a punctat şi viceprimarul PSD Sorin Enache. 

În cele din urmă, preşedintele de şedinţă a pus punct discuţiei, i-a reproşat lui Ion Cordoneanu că "a depăşit orice limită” şi a supus la vot proiectul. Zilele municipiului Galaţi au fost votate cu 17 voturi „pentru”. 

Ion Cordoneanu şi-a anunţat retragerea din şedinţă şi a părăsit sala de consiliu deşi pe ordinea de zi mai erau zeci de proiecte, printre care şi bugetul municipiului Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.