Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă o demisie PSD din Consiliul Local

După plecarea social-democratului Zanfir Ilie din Consiliul Local Galaţi, aleşii oraşului vor lua act, la şedinţa de joi, de încă o demisie din grupul PSD. Este vorba despre consiliera locală PSD Costea Marcela-Daniela, care, aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, a devenit director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime SA. Conform prevederilor legale, această funcţie nu este compatibilă cu cea de ales local. Mandatul său va înceta de drept, ca urmare a demisiei, iar locul pe care îl ocupa în forul deliberativ local va fi declarat vacant. Urmează ca social-democraţii să decidă cine va depune jurământul de consilier local în locul politicienei. Următorii supleanţi de lista de candidaţi la alegerile pentru Consiliul Local sunt: Mirela Onişor, Sorin Stavăr, Costică Voicu şi Costel Gafton.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.