Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă două blocuri vor fi anvelopate cu bani europeni

Primăria municipiului Galaţi a obţinut, recent, o finanţare europeană şi pentru proiectul "Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe D din cartierul Micro 13B şi PR3A din cartierul Micro 21 din municipiul Galaţi".

Valoarea totală a acestui proiect este de 2.019.550 de lei, din care valoarea totală eligibilă este de 1.872.368 de lei. Obiectivul general al proiectului este sprijinirea îmbunătăţării eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Galaţi, ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie, contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În cele două blocuri, sunt 101 apartamente, iar beneficiari direcţi sunt 186 de persoane.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.