Lucrări de reabilitare în Parcul ”Viva”
În urmă cu câteva zile, podul din Parcul "Viva", care ar fi trebuit să aibă atât rol decorativ, cât şi de susţinere a vizitatorilor dornici să admire peştii multicolori din iazul de sub el, creând o atmosferă romantică, era complet nefuncţional.
Pentru a evita apariţia unor evenimente neplăcute, ce ar fi putut pune în pericol siguranţa gălăţenilor dornici de relaxare, accesul a fost interzis, situaţie care a condus la vociferări furioase cu privire la amenajarea defectuoasă a zonelor de agrement din oraş.
Contactat telefonic, directorul Gospodărire Urbană, Dragoş Magearu, ne-a comunicat, ieri, 10 iulie, că lucrările de reabilitare erau deja în desfăşurare la momentul discuţiei noastre, urmând să fie finalizate până la sfârşitul zilei. "Astăzi, până la finalul programului, cu siguranţă, reparaţia va fi finalizată şi se va putea circula pe podeţ".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.