Chioşcurile Rodipet vor fi desfiinţate
Pe strada Domnească nr. 82, un chioş Rodipet, nefuncţional, ocupă inutil o mare parte din trotuar. Structura metalică, chiar dacă nu se află într-o stare avansată de degradare, conferă o notă inestetică zonei. Din păcate, cazul nu este unul singular, mai multe astfel de chioşcuri care au aparţinut societăţii de distribuţie a presei Rodipet, în prezent falimentară, sunt încă amplasate în diferite zone ale oraşului, unele dintre ele reprezentând adevărate focare de infecţie.
În vederea soluţionării situaţiei, am contact telefonic Biroul de Presă al Primăriei Galaţi şi am primit următorul răspuns: "Am notificat proprietarul în data de 6 septembrie pentru toate spaţiile nefuncţionale. Vor avea un termen de 20 de zile pentru desfiinţare".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.