Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se plantează copaci în Galaţi

Aproximativ 2.000 de arbori şi arbuşti urmează să fie plantaţi la finele acestei luni în oraş de către societatea Gospodărire Urbană, în vederea regenerării spaţiilor verzi existente. Copacii, din opt specii variate, au fost achiziţionaţi în urma încheierii unui acord-cadru, în valoare de 106.373,73 de lei fără TVA. Aceştia au dimensiuni diferite şi vor fi sădiţi îndeosebi în parcuri şi  pe aliniamente stradale.

"Urmează să plantăm aproximativ 2.000 de arbori. O parte sunt de dimensiuni mai mici, cu circumferinţa între doi şi zece centimetri, iar alţii cu circumferinţa minimă de zece centimetri. Cei mici vor ajunge în parcuri sau alte zone similiare, iar cei de dimensiuni mai mari vor fi sădiţi pe aliniamente stradale. Arborii vor veni cam în două, trei săptămâni", ne-a declarat Dragoş Magearu, directorul Gospodărire Urbană.

Copacii aduc multe beneficii asupra calităţii vieţii. Aceştia împiedică supraîncălzirea oraşului, reduc poluarea fonică, prin crearea unor ecrane fonoabsorbante de vegetaţie, protejează solul şi au un accentuat rol estetic. De asemenea, spaţiile verzi ne influenţează starea de bine, expunerea în zone cu vegetaţie bogată având un rol benefic în diminuarea stresului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.