Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Achiziţie anulată pentru fântânile de la Romarta

Bulibăşeală de 535.500 de lei cu TVA, adică peste 112.000 de euro, cam aşa ar putea fi numită achiziţia publică pe care Primăria o lansase pentru reparaţiile de care au nevoie fântânile arteziene de la Romarta - "Fata pe valuri" şi cele şapte "Garoafe".
Aşa cum aţi putut citi în ziarul nostru, în condiţiile în care ofertele erau aşteptate până pe 28 octombrie, pe 23 octombrie se lucra de zor la fântâini. Fuseseră placate aproape în întregime trei dintre cele şapte fântâni rectangulare, iar zona din jurul "Fatei pe valuri" era complet decopertată până la ţeava care trebuie înlocuită.
La sesizarea noastră, municipalitatea ne-a comunicat că "Proiectul de investiţii care se derulează în acest moment în zona centrală nu are prevăzute aceste lucrări. Dirigintele de şantier s-a autosesizat şi a solicitat constructorului sistarea".
Ei bine, între timp, achiziţia publică privind reparaţiile fântânilor a fost anulată. Şi, conform Primăriei, nici nu va mai fi reluată. "La momentul respectiv, a fost vorba despre o eroare de comunicare între departamentul de investiţii şi cel care se ocupă de lucrări de reparaţii şi întreţinere fântâni. În cadrul proiectului de investiţii, se făcuseră câteva economii care permiteau inclusiv realizarea lucrărilor de reparaţii la fântânile arteziene, aşadar costurile reparaţiilor vor fi incluse în cadrul aceluiaşi proiect", ne-a comunicat acum Primăria.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.