Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a reluat circulaţia pe strada Frunzei. Cu restricții

UPDATE | Veşti bune pentru şoferi. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, de joi dimineaţă, 19 decembrie 2019, s-a reluat traficul pe strada Frunzei, stradă închisă în urma exploziei de la fosta staţie Peco.

„Traficul rutier pe strada Frunzei a fost reluat doar pe banda opusă fostei staţii de carburanţi şi doar pentru maşinile cu masă maximă autorizată până la 3,5 tone. De asemenea, participanţii la trafic trebuie să  respecte şi limitarea de viteză impusă pe acest tronson de drum. Astfel, viteza maximă admisă va fi de 30 km/h, astfel încât autovehiculele pot circula în ambele sensuri. Practic, se poate utiliza câte o bandă pe sens, dintre cele opuse zonei afectate de explozie, însă cu menţinerea măsurilor de sistare a circulaţiei pe celelalte benzi, respectând planul de semnalizare rutieră până la finalizarea lucrărilor de consolidare şi punere în siguranţă a zonei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Galaţi.


Circulaţia pe strada Frunzei rămâne închisă | În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, care a avut loc la Prefectura Galaţi, prefectul Gabriel Avrămescu a declarat că va cere înfiinţarea unei comisii care să identifice toate staţiile de carburant din Galaţi, indiferent că vorbim de cele funcţionale sau dezafectate. Decizia Prefectului vine după explozia care a avut loc pe strada Frunzei, la o fostă staţie PECO.

„Vom emite un ordin pentru înfiinţarea unei comisii de informare şi prevenire  a unor evenimente similare cu cel din strada Frunzei. În perioada următoare, vom identifica toate staţiile de distribuţie carburanţi, care au funcţionat sau funcţionează în Galaţi şi vom lua măsurile ce se impun”, a declarat Gabriel Avrămescu.

Prefectul a explicat şi faptul că se aşteaptă o expertiză tehnică şi abia apoi se va relua, cu restricţii de tonaj şi de viteză, circulaţia pe strada Frunzei.

18 decembrie 2019

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.