Unde dispar voturile din CL?
La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au fost nevoiţi să revoce hotărârea prin care fostului rector, prof. dr. ing. Emil Constantin, îi era acordat titlul de “Cetăţean de Onoare” al municipiului Galaţi, şi apoi să îi decerneze din nou această importantă distincţie.
Ce s-a întâmplat? Aleşii au fost obligaţi să revină asupra deciziei pentru că aşa le-a cerut Prefectura. Printr-o adresă, Instituţia Prefectului le-a solicitat revocarea având în vedere faptul că, în urma controlului de legalitate, s-a constatat că hotărârea privind acordarea titlului de „Cetăţean de Onoare al municipiului Galaţi” lui Emil Constantin nu a întrunit cvorumul necesar pentru a fi adoptată.
La şedinţa respectivă, reamintim, aleşii au uimit asistenţa prin faptul că unii dintre ei nu şi-au mai predat buletinele de vot, păstrându-le ca amintire. Ei bine, la fel s-a petrecut şi acum.
Hotărârea a fost revocată şi ulterior s-a votat din nou, secret, pentru ca fostului rector să-i fie acordat titlului. Surpriză! La numărătoare, deşi în sală erau 23 de aleşi, la numărătoare nu au ieşit decât 20!
Ori Triunghiul Bermudelor are vreun epicentru aici, ori câţiva dintre aleşi au devenit colecţionari pasionaţi de buletine de vot.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.