Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gard şi panouri metalice la Palatul Gheorghiu

Oficial, lucrările de punere în siguranţă a Palatului „Simion Gheorghiu” – monumentul de patrimoniu ajuns ruină de pe strada Domnească nr. 24 - s-au încheiat, am aflat de la Primăria Galaţi. Ferestrele de la parter au fost acoperite cu panouri metalice, au fost montate gratii şi un gard în zona din spatele clădirii. Mai multe panouri avertizează că accesul este strict interzis. Inclusiv parcarea maşinilor în imediate vecinătate! Reamintim că pentru lucrările de punere în siguranţă imobilului, Primăria  a atribuit un contract în valoare de 43.271 de lei fără TVA firmei Deea Termo GR SRL Galaţi.
Prin aceste măsuri, imobilul nu va mai fi, teoretic, la cheremul hoţilor de materiale de construcţii, a celor fără adăpost şi a nesimţiţilor care l-au umplut de gunoaie. Din păcate, ferestrele de la etajele superioare, găurile uriaşe din ziduri şi din acoperiş nu au fost acoperite şi nici nu vor fi, cel puţin deocamdată. Ruina va fi mai departe afectată de intemperii. Se aşteaptă finalizarea litigiului deschis de persoana care a cumpărat de la Primărie o locuinţă în acest imobil şi care acum cere despăgubiri municipalităţii. În concluzie, salvarea clădirii de la pieire este iluzorie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.