Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bani pentru măsuri de prevenire şi depistare a noului coronavirus

Alocarea a 630.000 de lei pentru „achiziţie Linie PCR RT” – aparat ce va fi montat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”, reprezintă una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului de hotărâre prin care se rectifică bugetul Galaţiului pe 2020. Proiectul va fi supus votului consilierilor locali în şedinţa ordinară de joi. De altfel, cumpărarea unui aparat de testare rapidă (PCR) pentru depistarea noului coronavirus a fost una dintre măsurile semnificative adoptate Comitetul Local pentru Situații de Urgență şi anunţate pe 12 martie.

Trebuie spus că bugetul oraşului, adoptat pe 20 februarie, suferă prima rectificare din acest an, iar aceasta vizează, în principal, finanţarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului virus gripal. Iată, conform documentelor ajunse în dezbaterea comisiilor Consiliului Local, care este destinaţia celor mai importante sume alocate.
Astfel, la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională”, se suplimentează cu suma de 1.350.000 de lei cheltuielile de funcţionare pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite prin Hotărârea nr. 2 din 10 martie 2020 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi cu suma de 50.000 de lei subvenţie pentru cheltuieli de funcţionare la Poliţia Locală Galaţi, pentru achiziţia de materiale sanitare.

În ceea ce priveşte Asistenţa socială, se suplimentează cu 150.000 de lei cheltuielile de funcţionare la Cantina de Ajutor Social, în vederea asigurării pachetelor pentru persoanele aflate în carantină şi la unităţile de asistenţă socială.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.