Licitaţie pentru măsuri de securitate la incendiu la Sala Sporturilor
Dacă tot este închisă din cauza carantinei, Sala Sporturilor ar putea beneficia de lucrările necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, măsuri pe care le aşteaptă de aproape şapte ani. Deocamdată, Primăria Galaţi a scos la licitaţie contractul în valoare estimată de 1.389.233 de lei fără TVA şi aşteaptă ofertele până pe 5 mai 2020.
Administraţia locală încearcă să rezolve acum ceea ce nu a reuşit în ultimii aproape şapte ani: să obţină autorizaţie de securitate la incendiu pentru Sala Sporturilor, care a fost redeschisă în octombrie 2013, dar fără a avea acest document.
Reamintim că primul contract de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost reziliat pentru că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat o nouă soluţie tehnică faţă de cea propusă. A fost nevoie de un nou proiect tehnic actualizat, pe baza căruia ar urma să fie executate acum lucrările. "Execuția va respecta prevederile proiectului tehnic, caietului de sarcini, normativele și legislația specifică în vigoare. Termenul de realizare: 12 luni", se arată în documentaţia licitaţiei. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Rămâne de văzut dacă se vor prezenta ofertanţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.