Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum s-au împărţit funcţiile de conducere la Galaţi între PNL şi PMP

PNL - PMP 7-6, aşa arată, deocamdată, "scorul" politic al funcţiilor de conducere, guvernamentale sau instituţionale ocupate de gălăţeni graţie susţinerii oferite de filialele judeţene ale celor două partide. Nu mai puţin adevărat este că fiecare dintre cei 13 şi-a asumat misiunea de secretar de stat sau de director într-o perioadă total atipică - stare de urgenţă, criză sanitară şi început de criză economică - o provocare şi pentru cei care aveau deja experienţa unor posturi anterioare de conducere.

"Pleacă ai noşti, vin ai lor", îşi spun politicienii ajunşi de la putere în opoziţie de câte ori o guvernare ia locul alteia. Pe de altă parte, orice partid ar ajunge la cârmă va susţine că are nevoie de propria echipă, de specialiştii şi oamenii săi de încredere, cu care să-şi pună în aplicare programul de guvernare.

Nu mai puţin adevărat este că numirile sau recrutările se fac cu "garanţia" sau "recomandarea" organizaţiilor politice din teritoriu. Acestea fiind spuse, am fost curioşi să aflăm cine sunt gălăţenii care au ajuns, de la căderea Guvernului Dăncilă şi până acum, în posturi de conducere, graţie susţinerii organizaţiilor judeţene PNL şi, respectiv, PMP Galaţi.

Vă prezentăm cele două liste, obţinute cu sprijinul celor doi lideri politici locali - senatorul George Stângă, preşedintele PNL Galaţi, şi deputatul Cătălin Cristache, preşedintele PMP Galaţi.

Şapte numiri de la PNL Galaţi

Incontestabil, în această perioadă, unul dintre cei mai activi şi mai implicaţi liberali gălăţeni din actuala guvernare este George Scarlat - secretar de stat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

O altă liberală care s-a bucurat de susţinerea PNL Galaţi este Andra Mihaela Costache - secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Experienţa profesională a avut, cu siguranţă, un cuvânt greu de spus în accederea Mărioarei Artemis Gătej în funcţia de comisar general cu rang de secretar de stat la Garda Naţională de Mediu.

Alexandru Gabriel Şerban a părăsit Consiliul Local pentru postul de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, iar Sorin Creţu a renunţat la mandatul de consilier judeţean pentru cel de director general la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos.

Pe lista de directori cu susţinerea PNL Galaţi se mai află Vasile Ştefan - director executiv  la Direcţia Sanitar-Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi şi Laurenţiu Asaftei - inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Munca Galaţi.

Şase posturi pentru PMP

O surpriză politică, aşa a fost catalogată, în noiembrie 2019, numirea lui Romulus Lucian Iaru, consilier judeţean PMP, în funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, de către prim-ministrul Ludovic Orban.

A urmat un post de subprefect pentru PMP Galaţi, care i-a revenit Vioricăi David.

Fost procuror, Gabriela Lenghel a fost numită, luna trecută, în funcția de președinte - cu rang de secretar de stat - al Autorității Naționale pentru Cetățenie.

O altă reprezentantă PMP, Iulia Hîrleşteanu, a devenit, tot luna trecută, directorul filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare.

Lista directorilor PMP este completată de Laurenţiu Pricope - director interimar al Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi şi Mitică Mărăcineanu, şef al reprezentanţei Registrului Auto Român la Galaţi.

Ce va urma

Greu de spus, pentru că tocmai s-a eliberat un post de subprefect la Galaţi, pentru care filiala judeţeană a PNL se gândeşte deja la câteva propuneri! Dar şi alte instituţii ar putea fi "primenite" la vârf.

Rămâne de văzut care, când şi mai ales cu cine!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.