Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restaurator pentru Muzeul ”Casa Cuza Vodă”

După ani de încercări, Consiliul Județean Galați a găsit, în sfârșit, constructor - restaurator pentru Muzeul ”Casa Cuza Vodă”. Potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, de execuția lucrărilor pentru obiectivul de consolidare, restaurare și amenajare Muzeul “Casa Cuza Vodă”, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020, se va ocupa firma gălățeană Stiloterm SRL, în parteneriat cu Pelas Company SRL.
Valoarea totală a achiziției, fără TVA, este puțin peste 1,9 milioane lei, reprezentând partea de construcții - montaj, organizare de șantier, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale, iar durata contractului este de maxim 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Prin act adițional, autoritatea contractantă a prevăzut posibilitatea prelungirii lucrărilor până în anul 2022, proiectul finanțat din bani europeni, încadrându-se, astfel, și în regula n+3, unde n este ultimul an al exercițiului financiar.
Conform datelor financiare depuse la Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2019, compania Stiloterm SRL a realizat venituri totale de 5,78 milioane lei și un profit net de circa 351 mii lei, cu un număr mediu de 21 de salariați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.