Cine modernizează Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că a atribuit contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de anvelopare la Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", declarând câştigătoare firma Stiloterm SRL.
Valoarea contractului este de 1.258.268 de lei fără TVA, iar termenul de realizare este de 12 luni calendaristice, din care două luni sunt pentru proiectare și zece luni pentru execuție.
Investiţia se va realiza în cadrul unui proiect european în valoare de 1.912.267 de lei, din care 1.845.264 de lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă.
Conform Primăriei, clădirea, construită în anul 1976, va beneficia de lucrări de termoizolare a pereților exteriori, izolarea planșeului peste ultimul etaj și a planșeului peste subsol. De asemenea, se va înlocui tâmplăria exterioară veche cu sisteme noi din PVC, va fi montat un sistem de panouri termosolare și pompă de căldură. În același timp, vor fi refăcute instalațiile de încălzire și de iluminat, tencuielile degradate din interior și exterior, se vor realiza lucrări de reparare a trotuarelor de protecție, lucrări aferente cerințelor fundamentale de securitate la incendiu, se vor face finisaje interioare în zonele de intervenție și se va înlocui instalația de distribuție a apei reci și a colectoarelor de apă menajeră.
Beneficiarii proiectului sunt cei peste 1.100 de elevi ai unității de învățământ.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.