Galațiul a atras peste 3,1 miliarde de lei
Prezent la Galați cu ocazia semnării proiectului Universității ”Dunărea de Jos” - „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN", ministrul fondurilor europene Ioan-Marcel Boloș a avut amabilitatea să facă o apreciere asupra absorbției fondurilor europene în județul Galați.
Astfel, în exclusivitate pentru cotidianul nostru, acesta a declarat că ”cele 160 de proiecte cu o valoare de peste 3,1 miliarde de lei, aflate în diverse faze de implementare situează Galațiul pe un loc fruntaș la nivel național. Pentru a avea o imagine de ansamblu și termeni de comparație, chiar cu județele învecinate, Ioan-Marcel Boloș crede că ”atunci când discutăm despre locul pe care îl ocupă un județ în clasamentul național cu referire la absorbția fondurilor europene, trebuie să avem în vedere și alți factori economici și demografici. Mai concret, ne-am putea raporta la nivelul fondurilor atrase pe cap de locuitor”.
Conform datelor Ministerului Fondurilor Europene, la această dată, în județul Galați sunt în implementare șase proiecte pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), 124 pe Programul Operațional Regional (POR), 16 aparțin Programului Operațional Capital Uman (POCU), opt Programului Operațional Competitivitate (POC), iar alte șase Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.