De ce avariile nu sunt anunţate pe panourile din staţii
“102 – Parc CFR - ACUM” era mesajul pe care gălăţenii care aşteptau troleibuzul, marţi seara, în jurul orei 19,00, îl tot citeau pe panoul informativ din staţia din Centru, nerăbdători ca mijlocul de transport să-şi facă odată apariţia. Aşteptau mult şi bine, pentru că troleibuzul de care aveau nevoie era oprit la mică distanţă, chiar înainte să intre pe străduţa Mavramol, în tovărăşia altui troleibuz rămas şi el în drum. Au fost de ajuns 20 de minute ca staţiile să se aglomereze, mai ales că oamenii preferă să circule cu troleibuzele, acestea oferind mai mult spaţiu şi confort.
Fireşte, o avarie se poate întâmpla oricând, dar, dacă tot avem un sistem de ticketing, firesc ar fi ca panourile informative să anunţe şi astfel de evenimente nedorite, pentru ca oamenii să nu piardă timpul degeaba în staţii.
La toate aceste aspecte am încercat să aflăm răspunsuri de la compania publică de transport în comun, Transurb SA.
La solicitarea noastră, operatorul de transport ne-a comunicat că într-adevăr, pe 21 iulie, în intervalul orar 18,25 – 19,20, troleibuzele care deservesc traseele 102 și 104 nu au putut circula din cauza unui fir rupt la rețeaua de contact, în zona "Ultimul Leu". Defecțiunea a fost remediată de echipa de intervenție din cadrul SC Transurb. "Problemele la rețeaua de contact apar din cauze obiective care nu pot fi prevăzute", a precizat Transurb.
În ceea ce priveşte informarea în timp real a călătorilor cu privire la avariile care trag mijloacele de transport pe dreapta, compania ne-a explicat că sistemul de e-ticketing nu a fost implementat în totalitate, "urmând ca în cel mai scurt timp panourile electronice informative să afișeze și astfel de informații".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.