Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Arhiva Prefecturii „nu corespunde standardelor de arhivare”!

* Doar trei jurişti şi 1.400 de procese pe rol! *

Cu ocazia seminarului de lansare a proiectului cu finanţare UE „Servicii publice eficiente prin informatizare la instituţia prefectului judeţului Galaţi”, prefectul Cosmin Păun „a dat din casă” amănunte mai puţin cunoscute despre instituţia pe care o conduce. 

„Zilnic primim petiţii, primim solicitări de răspuns… Căutarea documentelor în arhivă este în momentul de faţă o operaţiune laborioasă…”.

„Lipseşte chiar şi funcţia de arhivar! Noi aici deţinem inclusiv arhiva neoperaţională a serviciului comunitar de eliberări paşapoarte, de înmatriculări auto şi permise de conducere”.

„O arhivă foarte mare, care nu corespunde standardelor de arhivare”, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Doar un exemplu: pentru viza de legalitate la hotărârile consiliilor locale sunt verificate exemplarele în original de trei jurişti la cele 65 de localităţi gălăţene!

Şeful de serviciu respectiv a ieşit la pensie, iar postul este blocat. Deşi nu există prevăzut în lege un termen pentru a da viza de legalitate, când este vorba de hotărâri urgente sau răspunsul trebuie să prindă termene fixe de judecată sau  termene pentru obţinerea de avize, se sare peste rând, a mai explicat prefectul.

Sunt verificate cinci sau şase hotărâri de consiliu pe lună. „Nu sunt foarte mulţi oameni în Prefectură”, se plânge prefectul. În schimb, Prefectura are o bogată activitate şi în Justiţie:

„Avem 1.400 de procese!”. Ba chiar şi… abonaţi: „E un individ care de 14 ani dă în judecată toate instituţiile”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.