Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sume record pentru PNDL și sală de sport la Școala 22

În perioada 24 august – 10 septembrie 2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a virat o sumă record, în ultimele luni, pentru decontarea facturilor la lucrările realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) la obiectivele de investiții derulate de comunele gălățene.
Astfel, discutăm despre plăți totale de aproape 18,57 milioane lei pentru un număr de 23 de unități administrative-teritoriale (UAT). Din acest total, un număr de nouă comune au primit decontări, în perioada menționată, de peste un million de lei fiecare pentru lucrările executate prin PNDL. Este vorba, în ordinea descrescătoare a viramentelor, de Oancea, Vânători, Umbrărești, Nicorești, Barcea, Drăgușeni, Băneasa, Vlădești și Bălăbănești.
Totodată, MLPDA a anunțat şi completarea listei-sinteză a obiectivelor de investiții care se realizează pe baza proiectului pilot sală de educație fizică școlară, cu obiectivul investițional de la Școala Gimnazială nr. 22 din municipiul Galați (strada Zidarilor nr. 5), aflat în sarcina Companiei Naționale de Investiții.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.