Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restricţii de trafic pentru amplasarea monumentului ”Simbol”

Conform Primăriei Galaţi, miercuri, 23 septembrie, după ora 20,00, traficul rutier va fi închis pe banda a doua de mers pe străzilor Brăilei, Dunărea și Drumul de Centură, pe o distanță de aproximativ 20 de metri înainte de intrarea în sensul giratoriu. Traficul rutier va fi închis inclusiv pe banda a doua din sensul giratoriu. "Rugăm conducătorii să respecte semnalizarea rutieră temporară ce se va institui și le mulțumim pentru înțelegere", transmite Primăria.

Măsurile sunt necesare pentru lucrările de amplasare a monumentului "Simbol", în sensul giratoriu de la intrarea în oraș dinspre Tecuci.

Reamintim că opera "Simbol", ai cărei autori sunt Gheorghe Terescenco, Gheorghe Dogaru și Costică Palade, a fost aleasă în urma unui sondaj on-line la care au votat 5.652 de persoane. Alegerea s-a făcut între "Simbol", care a obținut 63 la sută din voturi, şi "Serafim" - 37 la sută din voturi.

Aceste opere de artă au fost selectate dintre cele opt donate de Fundația Culturală "Nicolae Mantu". Primăria are în vedere ca toate aceste opere de artă să fie amplasate în diferite zone din oraș.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.