Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Restricţii de trafic, trasee deviate şi staţii noi de autobuz

Primăria municipiului Galați anunţă că, pentru buna desfășurare a lucrărilor de modernizare a străzii 1 Decembrie 1918, pe tronsonul cuprins între Piața Energiei și strada Tecuci, în perioada 5 octombrie 2020 - 3 noiembrie 2020, traficul rutier va fi închis, astfel încât unele trasee de autobuz vor fi deviate. 

„Pe durata restricționării circulației autovehiculelor pe tronsonul de stradă menționat, semafoarele din intersecția strada Decembrie 1918 cu strada Tecuci vor fi trecute pe galben intermitent, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 t având la dispoziție următoarele rute alternative: strada 1 Decembrie 1918 – strada Tecuci – Drumul de Centură; strada 1 Decembrie 1918 – strada Tecuci – strada Nae Leonard; strada 1 Decembrie 1918 – strada Tecuci – strada Ing. Anghel Saligny. Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier rugăm conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor”, precizează administraţia locală.

Trasee de autobuz deviate

Traseele de autobuz vor fi deviate după cum urmează:
Traseele 11, 17, 18: strada Siderurgiștilor – strada Gheorghe Doja – strada Anghel Saligny – strada Basarabiei – IFR – strada Tecuci – bulevardul 1 Decembrie 1918, iar returul se va desfășura pe aceeași rută.
Traseul 28: strada Gheorghe Asachi - strada Anghel Saligny – strada Basarabiei – IFR – strada Tecuci - bulevardul 1 Decembrie 1918, iar returul se va desfășura pe aceeași rută.
Traseele 22 și 39: strada Siderurgiștilor – strada Gheorghe Doja – strada Nae Leonard – strada Basarabiei - IFR – strada Tecuci – bulevardul 1 Decembrie 1918, iar returul se va desfășura pe aceeași rută.
Traseul 7: strada Siderurgiștilor – strada Gheorghe Doja - strada Nae Leonard – IFR – strada Basarabiei – Piața Energiei – bulevardul Siderurgiștilor – Liceul nr. 9 – bulevardul Siderurgiștilor – Piața Energiei – Basarabiei – Piața Centrală, iar returul se va desfășura pe aceeași rută.
Traseul 44: bld. 1 Decembrie 1918 – strada Tecuci – strada Anghel Saligny – strada Basarabiei – Piața Energiei - bulevardul Siderurgiștilor – Liceul nr. 9 – bulevardul Siderurgiștilor – Piața Energiei - Basarabiei – Piața Centrală, iar returul se va desfășura pe aceeași rută.
„Se vor înființa două stații provizorii: în zona intersecției străzii Ing. Anghel Saligny cu strada Basarabiei, pe strada Ing. Anghel Saligny pe sensul de mers către bulevardul Siderurgiștilor dinspre strada Basarabiei la circa 50 de metri de intersecția celor două străzi; în zona intersecției străzii Tecuci cu bulevardul 1 Decembrie 1918, pe strada Tecuci, pe sensul de mers către Bulevardul 1 Decembrie 1918 dinspre strada Alba Iulia la circa 100 de metri de intersecția celor două străzi, zona blocului O1 scara 1 și scara 2", precizează municipalitatea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.