UPDATE. Schimbare de gardă la Prefectură. Fostul prefect intră în "bătălia" politică din județul natal
UPDATE, vineri, 9 octombrie 2020. Astăzi, în jurul prânzului, în Sala Mare a Instituției Prefectului Județului Galați, a avut loc învestirea noului conducător al instituției, fostul subprefect Eugen Hristache, care va exercita atribuțiile cu caracter temporar.
Contactat telefonic, fostul prefect de Galați, Gabriel Ioan Avrămescu, ne-a declarat că așteaptă numirea în funcția de consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului. "Vreau ca în continuare să fac parte din ceea ce înseamnă reforma statului, de această dată și cu responsabilitate politică, nu doar administrativă. Mă voi ocupa de reorganizarea organizației PNL Buzău, acolo unde, în alegerile parlamentare, mă voi lupta chiar cu președintele PSD, care va candida în acest județ. Nu pot decât să-i mulțumesc domnului Ludovic Orban pentru încrederea cu care m-a învestit", a mai precizat Avrămescu. (George Marinescu)
(joi, 8 octombrie 2020) Galațiul are un nou prefect. Este vorba despre Eugen Hristache, care până astăzi a ocupat postul de subprefect. Acesta a fost numit, temporar, în funcția de prefect printr-o hotărâre de Guvern. Înainte de a-l numi pe Eugen Hristache, Guvernul a semnat eliberarea din funcție a lui Gabriel Avrămescu, care, susținut de PNL, a fost numit în funcție la sfârșitul anului trecut.
Eugen Hristache este susținut tot de PNL.
Vom reveni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.