Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

16 luni de şantier în mijlocul orașului

Potrivit Primăriei Galaţi, în cursul săptămânii viitoare vor începe lucrările de modernizare a străzilor Traian Vuia, Henri Coandă și George Coșbuc (tronson strada Henri Coandă - strada Alexandru Măcelaru), lucrări care vor dura 16 luni. Axa rutieră este cuprinsă într-unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din ultimii ani, pentru care municipalitatea a obținut finanțare europeană.

Asocierea Lemacons SRL, Tancrad SRL, Mari-Vila Com SRL și Add Global Design SRL are misiunea de a proiecta şi executa lucrările, contractul încheiat cu Primăria având o valoare de 82.109.273 de lei fără TVA. Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană ”Modernizare linii tramvai și carosabil străzile Traian Vuia, Henri Coandă, bulevardul George Coșbuc (tronson strada Henri Coandă - strada Alexandru Măcelaru) este de aproximativ 104.000.000 de lei (22 de milioane de euro).
Conform Primăriei, se vor executa, în principal, lucrări de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor – 5.570 m cale simplă; reabilitare și modernizare a stațiilor de transport public de călători - 16 stații și peroane de călători; amenajare a 6.731 mp piste pentru biciclete; reabilitarea a 17.405 mp de trotuar și 38.550 mp parte carosabilă; plantare de arbori și arbuști; înierbări de-a lungul celor 2.594 de metri de străzi reabilitate.
„Din punct de vedere al tehnologiei de execuție a lucrărilor se au în vedere următoarele etape: realizarea unei structuri rutiere cu straturi asfaltice noi, cu modificarea părții carosabile prin realizarea de locuri de parcare noi, reamenajarea trotuarelor, execuția de piste noi pentru bicicliști; execuția liniei noi de tramvai, atât calea de rulare, cât și rețeaua de alimentare, peroane noi și schimbătoare de cale noi; reabilitarea și repararea rețelelor edilitare subterane (de apă) din perimetrul lucrărilor de reabilitare la carosabil și tramvai; reabilitarea iluminatului public stradal, amenajări peisagistice prin modernizarea spațiilor verzi existente, cât și a celor nou apărute în urma lucrărilor de modernizare, procurarea și montarea de mobilier stradal nou; amenajarea în trotuare/carosabil de canalizatie subterană multitubulară cu camere de tragere pentru introducerea în subteran a diverselor rețele aeriene; realizarea dispozitivelor pentru preluarea și evacuarea apelor pluviale; aducerea la cota proiectată a utilităților (capace cămine); amenajarea străzilor laterale pe o lungime de 25 m; realizarea semnalizării prin marcaje rutiere și indicatoare rutiere”, enumeră Primăria Galaţi.
Municipalitatea mai are în derulare un proiect similar cu fonduri europene, care vizează străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.