Cum s-au cheltuit banii oraşului în primele nouă luni
Nu mai puţin de 360,85 milioane de lei pentru funcţionarea oraşului şi 85,48 milioane de lei pentru dezvoltarea Galaţiului, aşa arată execuţia bugetară pentru trimestrul al treilea al anului 2020. Documentele vor fi supuse votului consilierilor locali la şedinţa extraordinară de astăzi.
Aşa cum ne-a obişnuit deja, administraţia locală explică valoarea modestă a cheltuielilor pentru dezvoltare: „Realizarea a fost mică deoarece majoritatea obiectivelor de investiţii au fost realizate pe bugetul creditelor interne”, adică din împrumuturi. Conform datelor plăţile efective realizate din creditul contractat la Exim Bank sunt în sumă de 30,15 milioane de lei.
Pentru a avea o imagine de ansamblu, precizăm că în 2019, la trimestrul al treilea, Primăria cheltuise 345,04 milioane de lei pentru funcţionare, iar pentru dezvoltare – 27,31 milioane de lei. Tragerile din credite interne şi externe depăşeau 27,85 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.