Până la 16.000.000 de lei pentru reparaţii în şcoli
Pentru lucrări de reparaţii la unităţile de învăţământ ce aparţin municipiului Galaţi, Primăria a lansat o licitaţie deschisă şi aşteaptă ofertele până pe 1 martie 2021. În joc este un acord-cadru cu o valoare estimată între 4.500.000 lei fără TVA şi maxim 16.000.000 lei fără TVA.
Unităţile de învăţământ – grădiniţe, şcoli generale, licee şi colegii - au fost grupate în zece loturi. Valoarea estimată a fiecărui lot este cuprinsă între 450.000 şi 1.600.000 de lei fără TVA. Durata acordului-cadru este de 24 de luni, municipalitatea urmând să deconteze lucrările necesare care vor fi executate la fiecare instituţie de învăţământ.
Avantajul este că, în cazul apariţiei unor probleme, Primăria nu va mai fi nevoită să caute constructor care să execute cât mai repede lucrările neprevăzute, ci va apela direct la firma cu care va avea contract.
Ceea ce ni se pare nouă curios este că în cele zece loturi sunt incluse şi unităţi de învăţământ la care sunt în derulare lucrări de investiţii cu fonduri europene. Să sperăm că acestea nu vor avea nevoie prea curând de remedieri!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.