Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţenii vor construi pasajul de la Drajna

Contractul în valoare de 98.120.978,01 lei fără TVA, pentru proiectarea și execuția pasajului denivelat superior DN 21 de la Drajna a fost semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu SC Arcada Company SA. Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, compania gălăţeană şi-a legat numele de proiectul de extindere a căii ferate până la Aeroportul Otopeni. Durata contractului semnat pentru pasajul de la Drajna este de 24 de luni, din care şase luni perioada de proiectare şi 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni. Conform CNAIR, sursa de finanţare a lucrărilor este din fonduri europene nerambursabile.

Realizarea pasajului este extrem de necesară pentru eliminarea blocajelor înregistrate într-unul dintre cele mai aglomerate noduri rutiere din România. „Noi vom amenaja acolo un pasaj rutier de-a lungul DN 21 peste calea ferată București - Constanța și peste intersecția DN3A”, explica, la momentul aprobării indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, ministrul Transporturilor, Lucian Bode. „Ultima oară am stat o oră-jumătate la bariera de la Drajna”, replica premierul Ludovic Orban.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.